dcsimg
Sivun lampaankääpä kuva
Life » » Fungi » » Kantasienet » » Albatrellaceae

Lampaankäävät

Albatrellus

Schafporlinge ( saksa )

tarjonnut wikipedia DE

Die Schafporlinge (Albatrellus) sind die Typgattung der Familie der Schafporlingsverwandten (Albatrellaceae). Die Gattung enthält bodenbewohnende Ectomykorrhizapilze, die mit Laub- und Nadelbäumen vergesellschaftet sind. Die fleischigen, meist nur kurzlebigen Fruchtkörper sind in einen Hut und einen zentralen oder exzentrischen Stiel gegliedert. Das Hymenophor ist röhrig. Die für die Ordnung typischen gloeoplere Hyphen kommen häufig vor, Zystiden hingegen fehlen. Die Sporen sind glatt, mehr oder weniger elliptisch und hyalin. Sie können amyloid oder inamyloid sein. Nachdem molekularbiologische Untersuchungen gezeigt hatten, dass die Gattung polyphyletisch ist, wurden zahlreiche Arten in neue Gattungen gestellt. Die Typusart der Gattung ist Albatrellus ovinus (Fr.) Kotl. & Pouz.

Beschreibung

Die einjährigen und meist nur kurzlebigen Fruchtkörper sind in Hut und Stiel gegliedert. Der Stiel kann zentral oder exzentrisch stehen, ein Velum universale (eine Membran, die den Stiel und den Hut vollständig umschließt) fehlt. Der Hut ist 3–18 cm breit, gewölbt, flach ausgebreitet oder trichterförmig vertieft. Er ist glatt bis filzig, trocken und weißlich, gelblich, ockergelb bis braun gefärbt. Das Hymenophor ist röhrig. Die Poren sind klein, und weiß, gelb oder ockergelb gefärbt. Der Stiel ist 1–8 cm lang und 1–4 cm breit. Ein Velum partiale (eine Membran die die sporentragenden Lamellen oder Röhren vom Hutrand bis zum Stiel umschließt) oder ein Ring (ein Rest des Velum partiale das am Stiel erhalten bleibt) fehlt. Das Fleisch ist weich und brüchig bis ziemlich zäh. Das Sporenpulver ist weiß bis cremefarben.

Die 3,5–11 µm langen und 2,5–6,5 µm breiten Sporen sind mehr oder weniger rundlich bis elliptisch, glatt, dickwandig und ohne Keimpore. Sie sind meist inamyloid, reagieren also nicht mit Jodreagenzien. Die Basidien haben an ihrer Basis teilweise Schnallen, Zystiden fehlen. Das Hyphensystem ist monomitisch, es gibt also nur einen Hyphentyp. An Septen können Schnallen ausgebildet sein oder fehlen, die Hyphen sind oft aufgeblasen. Die Huthaut (Pileipellis) ist ein Trichoderm, ein Tomentum oder ein Palisadoderm.[1][2][3]

Ökologie

Die Scharfporlinge sind Ectomycorrhizapilze von Laub- und Nadelbäumen. Möglicherweise können sie sich aber auch ebenso saprophytisch ernähren.[1][3]

Systematik

Die Gattung wurde 1821 von Samuel Frederick Gray erstmals wissenschaftlich beschrieben.[4] Es gibt zahlreiche heteronyme Synonyme: Caloporus Quél. non P.Karsten (1886), Polyporus sect. Ovinus Lloyd (1911) und Ovinus (Lloyd) Torrend (1920), Scutiger (sensu Murrill) Paulet (1903) und Albatrellopsis Teixeira (1993).[2][5]

Nachdem molekularbiologische Untersuchungen gezeigt haben, dass die Gattung Albatrellus polyphyletisch ist, wurden zahlreiche Arten abgetrennt und in neu definierte Gattungen gestellt. Zu diesen Arten gehört der Braune Haarstielporling (Jahnoporus hirtus), der Ziegenfuß-Porling (Scutiger pes-caprae), der Gelbgrüne Kammporling (Laeticutis cristata) der Wiesen-Porling (Xanthoporus syringae), sowie die nordamerikanische Art Polyporoletus sublividus. Außerdem konnten Steven L. Miller und seine Coautoren zeigen, dass Albatrellus zum Russula-Clade gehört und daher in der Ordnung Russulales einzuordnen ist.[6][7]

Arten

Es gibt weltweit mindestens 14 bekannte Arten, davon kommen in Deutschland, Österreich und der Schweiz vier Arten vor. Die Haarstielporlinge (Jahnoporus), die Kammporlinge (Laeticutis) und die Ziegenfuß-Porlinge (Scutiger) gehören heute nicht mehr zu dieser Gattung. Die Ziegenfuß-Porlinge unterscheiden sich durch ihre deutlich größeren Sporen und die Haarstielporlinge haben große, spindelförmige Sporen. Auch die saprophytischen und potentiell parasitischen Arten wie der Wiesen-Porling (Xanthoporus syringae) wurden abgetrennt.

Bedeutung

Die Arten der Gattung sind essbar. Allerdings sind sie in Deutschland nach der Bundesartenschutzverordnung geschützt und dürfen nicht gesammelt werden.[8]

Quellen

Einzelnachweise

  1. a b German Josef Krieglsteiner (Hrsg.): Die Großpilze Baden-Württembergs. Band 1: Allgemeiner Teil. Ständerpilze: Gallert-, Rinden-, Stachel- und Porenpilze. Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 3-8001-3528-0, S. 471.
  2. a b Albatrellus. Gray, 1:645, 1821. In: MycoBank.org. International Mycological Association, abgerufen am 19. Februar 2013 (englisch).
  3. a b Jens H. Petersen & Thomas Læssøe: about the genus Albatrellus. In: MycoKey. Abgerufen am 22. Februar 2013 (englisch).
  4. Samuel Frederick Gray: A natural arrangement of British plants. according to their relations to each other as pointed out by Jussieu, De Candolle, Brown. Hrsg.: F. Bataille, Besançon. Vol 1. London 1821, S. 645 (englisch, online).
  5. Albatrellus. Gray, Nat. Arr. Brit. Pl. (London) 1: 645 (1821). In: CABI databases: speciesfungorum.org. Abgerufen am 20. Februar 2013.
  6. BK. Cui, Z. Wang, & YC. Dai: Albatrellus piceiphilus sp nov on the basis of morphological and molecular characters. In: Fungal Diversity. Vol.:28, 2008, S. 41–48 (online [PDF; 367 kB]).
  7. Steven L. Miller et al.: Perspectives in the new Russulales. In: Mycological Society of America (Hrsg.): Mycologia. Vol.: 98(6), 2006, S. 960–970 (online [PDF]).
  8. Deutsche Gesellschaft für Mykologie: Die Positivliste der Speisepilze. 20. Juni 2019, abgerufen am 2. August 2020.

Weblinks

 src=
– Sammlung von Bildern, Videos und Audiodateien
 title=
lisenssi
cc-by-sa-3.0
tekijänoikeus
Autoren und Herausgeber von Wikipedia
alkuperäinen
käy lähteessä
kumppanisivusto
wikipedia DE

Schafporlinge: Brief Summary ( saksa )

tarjonnut wikipedia DE

Die Schafporlinge (Albatrellus) sind die Typgattung der Familie der Schafporlingsverwandten (Albatrellaceae). Die Gattung enthält bodenbewohnende Ectomykorrhizapilze, die mit Laub- und Nadelbäumen vergesellschaftet sind. Die fleischigen, meist nur kurzlebigen Fruchtkörper sind in einen Hut und einen zentralen oder exzentrischen Stiel gegliedert. Das Hymenophor ist röhrig. Die für die Ordnung typischen gloeoplere Hyphen kommen häufig vor, Zystiden hingegen fehlen. Die Sporen sind glatt, mehr oder weniger elliptisch und hyalin. Sie können amyloid oder inamyloid sein. Nachdem molekularbiologische Untersuchungen gezeigt hatten, dass die Gattung polyphyletisch ist, wurden zahlreiche Arten in neue Gattungen gestellt. Die Typusart der Gattung ist Albatrellus ovinus (Fr.) Kotl. & Pouz.

lisenssi
cc-by-sa-3.0
tekijänoikeus
Autoren und Herausgeber von Wikipedia
alkuperäinen
käy lähteessä
kumppanisivusto
wikipedia DE

Albatrellus ( englanti )

tarjonnut wikipedia EN

Albatrellus is a genus of 19 species of mushroom-producing fungi in the family Albatrellaceae.[3] Species are common in northern temperate forests, producing medium to large fleshy fruit bodies of various colors.

Taxonomy

British botanist Samuel Frederick Gray first described the genus in his 1821 work "A Natural Arrangement of British Plants".[4]

Parsimony analysis of internal transcribed spacer sequences of various Albatrellus species show that the genus is not monophyletic, and that the species may be divided into two clades.[5] This corroborates prior phylogenetic analysis that suggested that Albatrellus consists of two separate groups with affinity to the Russuloid and Polyporoid clades.[6][7][8]

Description

Species of Albatrellus are terrestrial, with fleshy fruit bodies that differentiate into caps and stipes; the stipe is either central or eccentric to lateral. Fruit bodies are solitary or in clusters with stem bases or cap margins fused. Context mostly tough-fleshy, white or becoming brightly colored. The hymenophore is regularly poroid. The hyphal system is monomitic, the generative hyphae septate with or without clamp connections, with thin or somewhat thick, amyloid or inamyloid, indextrinoid and acyanophilous walls; the majority of hyphae are distinctly inflated (the fundamental hyphae). The basidiospores are ellipsoid to roughly spherical in shape, thin-walled to slightly thick-walled, with smooth, amyloid or inamyloid, indextrinoid and acyanophilous walls.[9]

Distribution

Twelve species of Albatrellus occur in North America.[10] The edible Albatrellus ovinus is sold commercially in Finland.[11] The Dictionary of the Fungi estimates there to be 16 species in the genus, but three new species (A. fumosus, A. microcarpus, A. tibetanus) were described from China in 2008.[12]

Species

Albatrellus flettii

References

  1. ^ "Albatrellus Gray". MycoBank. International Mycological Association. Retrieved 2013-01-27. {{cite journal}}: Cite journal requires |journal= (help)
  2. ^ Teixera A.R. (1993). "Chave para identificação dos gêneros de Polyporaceae com base na morfologia dobasidiocarpo". Boletim do Instituto de Botânica de São Paulo (in Portuguese). 8: 1–55.
  3. ^ Kirk PM, Cannon PF, Minter DW, Stalpers JA (2008). Dictionary of the Fungi (10th ed.). Wallingford, UK: CAB International. p. 18. ISBN 978-0-85199-826-8.
  4. ^ Gray S.F. (1821). A Natural Arrangement of British Plants. Vol. 1. London, UK: Cradock, and Joy. p. 645.
  5. ^ Cui BK, Wang Z, Dai YC (2008). "Albatrellus piceiphilus sp nov on the basis of morphological and molecular characters" (PDF). Fungal Diversity. 28: 41–8.
  6. ^ Gardes M, Bruns TD (1993). "ITS primers with enhanced specificity for basidiomycetes—application to the identification of mycorrhizae and rusts". Molecular Ecology. 2 (2): 113–8. doi:10.1111/j.1365-294X.1993.tb00005.x. PMID 8180733. S2CID 24316407.
  7. ^ Hibbett DS, Pine EM, Langer E, Langer G, Donoghue MJ (1997). "Evolution of gilled mushrooms and puffballs inferred from ribosomal DNA sequences". Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America. 94 (22): 12002–6. Bibcode:1997PNAS...9412002H. doi:10.1073/pnas.94.22.12002. PMC 23683. PMID 9342352.
  8. ^ Larsson E, Larsson KH (2003). "Phylogenetic relationships of russuloid basidiomycetes with emphasis on aphyllophoralean taxa". Mycologia. 95 (6): 1037–65. doi:10.2307/3761912. JSTOR 3761912. PMID 21149013.
  9. ^ Pouzar Z. (1966). "Studies in the Taxonomy of the Polypores II". Folia Geobotanica & Phytotaxonomica. 1 (4): 356–75. doi:10.1007/BF02854587. S2CID 32153026.
  10. ^ Ryvarden L; Gilbertson RL (1986). North American Polypores. Oslo, Norway: Fungiflora. ISBN 0-945345-06-2.
  11. ^ Pelkonen R, Alfthan G, Järvinen O (2008). Element Concentrations in Wild Edible Mushrooms in Finland (PDF). Helsinki, Finland: Finnish Environment Institute. p. 32. ISBN 978-952-11-3153-0. Retrieved 2009-02-20.
  12. ^ Zheng HD, Liu PG (2008). "Additions to our knowledge of the genus Albatrellus (Basidiomycota) in China" (PDF). Fungal Diversity. 32: 157–70.
  13. ^ Phillips, Roger (2010). Mushrooms and Other Fungi of North America. Buffalo, NY: Firefly Books. p. 295. ISBN 978-1-55407-651-2.
  14. ^ Ryman S, Fransson P, Johannesson H, Danell E (2003). "Albatrellus citrinus sp. nov., connected to Picea abies on lime rich soils". Mycological Research. 107 (10): 1243–6. doi:10.1017/S0953756203008359. PMID 14635772.

Extensive comparative discussion of some species at Albatrellus subrubescens

lisenssi
cc-by-sa-3.0
tekijänoikeus
Wikipedia authors and editors
alkuperäinen
käy lähteessä
kumppanisivusto
wikipedia EN

Albatrellus: Brief Summary ( englanti )

tarjonnut wikipedia EN

Albatrellus is a genus of 19 species of mushroom-producing fungi in the family Albatrellaceae. Species are common in northern temperate forests, producing medium to large fleshy fruit bodies of various colors.

lisenssi
cc-by-sa-3.0
tekijänoikeus
Wikipedia authors and editors
alkuperäinen
käy lähteessä
kumppanisivusto
wikipedia EN

Albatrellus ( Italia )

tarjonnut wikipedia IT

Albatrellus Gray, A Natural Arrangement of British Plants (London) 1: 645 (1821)

Albatrellus è un genere di funghi Basidiomiceti appartenente alla famiglia Albatrellaceae.

Vi appartengono funghi con le seguenti caratteristiche.

Descrizione del genere

Cappello

Con cuticola liscia, ricoperta di scaglie o piccole squame.

Gambo

Singolo o concresciuto, centrale o eccentrico.

Tubuli

Sottili, corti e decorrenti sul gambo.

Pori

Piccoli e di colore chiaro ma più grandi nella specie pes-caprae.

Carne

Consistente, a volte molto coriacea.

Habitat

Sia terricolo che lignicolo.

Commestibilità

Significativa.
A. pes-caprae ed A. ovinus sono eccellenti commestibili, che ben si prestano alla conservazione sott'olio e sott'aceto.

Sistematica

Nel 1957, Kotlaba & Pouzar trasferirono le specie con giunti a fibbia nel genere Scutiger, lasciando nel genere Albatrellus, quelle senza giunti a fibbia, tuttavia nel 1966 lo stesso Pouzar ritornò sui suoi passi e, ritenendo tale distinzione insufficiente, riunì nuovamente tutte le specie nel genere Albatrellus. Il genere Scutiger, pertanto, sarebbe considerato un sinonimo di Albatrellus.

La validità della nomenclatura di questi due generi, tuttavia, è ancora oggetto di discussione da parte del Comitato per il Codice Internazionale di Nomenclatura Botanica (ICBN).

Comunque una gran parte dei micologi è orientata a favore del nome Albatrellus, ormai considerato d'uso comune per la maggioranza degli studiosi.

Specie del genere Albatrellus

La specie tipo del genere è Albatrellus albidus (Pers.) Gray (1821).

Altre specie appartenenti al genere sono:

Bibliografia

 title=
lisenssi
cc-by-sa-3.0
tekijänoikeus
Autori e redattori di Wikipedia
alkuperäinen
käy lähteessä
kumppanisivusto
wikipedia IT

Albatrellus: Brief Summary ( Italia )

tarjonnut wikipedia IT

Albatrellus Gray, A Natural Arrangement of British Plants (London) 1: 645 (1821)

Albatrellus è un genere di funghi Basidiomiceti appartenente alla famiglia Albatrellaceae.

Vi appartengono funghi con le seguenti caratteristiche.

lisenssi
cc-by-sa-3.0
tekijänoikeus
Autori e redattori di Wikipedia
alkuperäinen
käy lähteessä
kumppanisivusto
wikipedia IT

Dirvapintė ( Liettua )

tarjonnut wikipedia LT
LogoIF.png

Dirvapintė (lot. Albatrellus) – dirvapintinių (Albatrellaceae) šeimos grybų gentis.

Vaisiakūniai vienamečiai, susideda iš kepurėlės ir šoninio arba centrinio koto, kartais kelių kepurėlių kotai pamatais suaugę, mėsingi, dažniausiai trumpaamžiai. Kepurėlių paviršius plikas, lygus arba sutrūkinėjęs. Trama vienalytė, balta. Poros taisyklingos, mažos. Auga ant žemės.

Lietuvoje žinomos 2 rūšys:

lisenssi
cc-by-sa-3.0
tekijänoikeus
Vikipedijos autoriai ir redaktoriai
alkuperäinen
käy lähteessä
kumppanisivusto
wikipedia LT

Albatrellus ( puola )

tarjonnut wikipedia POL


Albatrellus (naziemek lub bielaczek) – rodzaj grzybów z rodziny naziemkowatych (Albatrellaceae)[1].

Systematyka i nazewnictwo

Pozycja w klasyfikacji: Albatrellaceae, Russulales, Incertae sedis, Agaricomycetes, Agaricomycotina, Basidiomycota, Fungi (według Index Fungorum)[1].

Synonimy naukowe:Caloporus Quél., Ovinus (Lloyd) Torrend, Polyporus sect. Ovinus Lloyd[2].

Nazwy polskie podał Stanisław Domański z współautorami w 1967 r[3]. Władysław Wojewoda w swoim opracowaniu Krytyczna lista wielkoowocnikowych grzybów podstawkowych Polski preferuje nazwę naziemek. W polskim piśmiennictwie mykologicznym należące do tego rodzaju gatunki opisywane były także jako też jako huba, bułczak, sarna, siarna, żagiew[4].

Charakterystyka

Saprotrofy żyjące na ziemi. Kapelusz mięsisty, matowy, nieregularnie powyginany, od spodu z cienką warstwą rurek[5]. Rurki bardzo krótkie[6], z drobnymi porami, trudne do oderwania od miąższu, zbiegające na trzon[5]. Wysyp zarodników biały, przeważnie nieamyloidalny. Zarodniki okrągławe do eliptycznych, gładkie, bez pory rostkowej[5].

Gatunki

Wykaz gatunków (nazwy naukowe) na podstawie Index Fungorum[7]. Nazwy polskie według Władysława Wojewody[4].

Przypisy

  1. a b Index Fungorum (ang.). [dostęp 2013-04-28].
  2. Species Fungorum (ang.). [dostęp 2013-04-15].
  3. Domański S., Orłoś H., Skirgiełło A. Żagwiowate II (Polyporaceae pileateae), szczecinkowcowate II (Mucronosporaceae pileateae), lakownicowate (Ganodermataceae), bondarcewiowate (Bondarzewiaceae), boletkowate (Boletopsidaceae), ozorkowate (Fistulinaceae), In: J. Kochman, A. Skirgiełło (eds.), Grzyby (Mycota) 3: Podstawczaki (Basidiomycotes). Bezblaszkowce (Aphyllophorales). PWN, 1967, Warszawa, pp. 398+ Pls XXXiX (in Polish)
  4. a b Władysław Wojewoda: Checklist of Polish Larger Basidiomycetes. Krytyczna lista wielkoowocnikowych grzybów podstawkowych Polski. Kraków: W. Szafer Institute of Botany, Polish Academy of Sciences, 2003. ISBN 83-89648-09-1.
  5. a b c Ewald Gerhardt: Grzyby – wielki ilustrowany przewodnik. KDC, s. 496. ISBN 83-7404-513-2.
  6. Barbara Gumińska, Władysław Wojewoda: Grzyby i ich oznaczanie. Warszawa: PWRiL, 1985. ISBN 83-09-00714-0.
  7. Index Fungorum (gatunki) (ang.). [dostęp 2013-04-15].
lisenssi
cc-by-sa-3.0
tekijänoikeus
Autorzy i redaktorzy Wikipedii
alkuperäinen
käy lähteessä
kumppanisivusto
wikipedia POL

Albatrellus: Brief Summary ( puola )

tarjonnut wikipedia POL
 src= Naziemek ceglasty


Albatrellus (naziemek lub bielaczek) – rodzaj grzybów z rodziny naziemkowatych (Albatrellaceae).

lisenssi
cc-by-sa-3.0
tekijänoikeus
Autorzy i redaktorzy Wikipedii
alkuperäinen
käy lähteessä
kumppanisivusto
wikipedia POL

Albatrellus ( romania )

tarjonnut wikipedia RO


Albatrellus (Samuel Frederick Gray, 1821) este un gen de ciuperci comestibile (cea ce privește soiuri europene, exceptie: necomestibilul Albatrellus cristatus) din încrengătura Basidiomycota în ordinul Russulales și familia Albatrellaceae cu ajustat 24 de specii (în Europa aproximativ 10).[1] Speciile acestui gen coabitează, formând micorize pe rădăcinile arborilor, dar după câțiva autori au de asemenea calități saprofite. Bureții se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe soluri acide, sărace și nisipoase sau calcaroase în păduri de conifere prin luminișuri, preferat pe lângă pini, mai rar sub molizi sau /și în cele de foioase sau mixte sub fagi, câteodată chiar pe lemn în putrefacție (depinde de soi). Apar în grupuri numeroase, crescând adesea în tufe, de la câmpie la munte, din (august) septembrie până toamna târziu.[2][3] Tip de specie este Albatrellus ovinus.

Istoric

Primul care a descris genul corect conform nomenclaturii lui Carl von Linné a fost omul de știință englez Samuel Frederick Gray în volumul 1 al operei sale A natural arrangement of British plants din 1821.[4] El s-a referit corect la o descriere mai veche a lui Pier Antonio Micheli cu denumirea Albatrello, de verificat în lucrarea sa Nova plantarum genera, juxta Tournefortii methodum disposita din 1729, descrisă însă probabil după o metodă pre-lineană ca Polyporus.[5] Taxonul lui Gray este valabil până în prezent (2019).

Toate celelalte încercări de modificare a numelui binomial nu s-au impus și pot fi neglijate (vezi infocaseta).

Descriere

  • Pălăria: poate să aibă un diametru de 3-18 cm și o grosime de 1-4 cm, este preponderent destul de cărnoasă, moale până elastică, adesea neregulată, mai întâi sferică cu marginea răsucită în jos apoi neregulat aplatizată, nu rar adâncită în formă de pâlnie și contopită cu exemplarele vecine. Cuticula este uscată, mată și, depinde de specie, netedă, catifelată sau pâslită cu un colorit variabil de la albicios, cenușiu, peste ocru-gălbui până la brun închis. La bătrânețe are tendința de a se sparge în fragmente poliedrice. Nu prezintă un velum universale.
  • Tuburile și porii: Sporiferele sunt foarte scurte, de 1-2 mm lungime și ușor decurente la picior, coloritul alb, galben sau ocru-gălbui. Porii sunt în tinerețe albi, rotunzi, foarte mici (0,2 mm), dar devin gălbui, mai largi și rectangulari la exemplarele mature, colorându-se la apăsare sau cu vârsta mai închis la unele soiuri.
  • Sporii: Ei sunt foarte mici, rotunjori până slab elipsoidali, cu pereți groși și fără por de germen, netezi, hialini (translucizi) cu o picătură de ulei în centru și neamiloidozi (nu se decolorează cu reactivi de iod). Pulberea lor este albă. Basidiile au la baza lor catarame, cestoide (celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) lipsesc. Sistemul hifelor este mono-mitic, deci există numai un singur tip de hife.[6]
  • Piciorul: care poate fi alipit în poziție centrală sau ușor excentrică față de pălărie are o înălțime între 2 și 8 cm și un lățime de până la 4 cm, este cilindric, solid, mai bulbos către bază cu un vârf subțiat, neted până ușor catifelat și de culoare în majoritate albă, deseori cu pete gălbuie. Nu prezintă o zonă inelară, pentru că îi lipsește un velum partiale.
  • Carnea: este albă (devenind adesea gălbuie după secțiune), compactă, poate fi de consistență moale și fragilă până la elastică, chiar și ca de plută. Mirosul, în special la exemplare mai tinere, este foarte plăcut și aromatic de ciuperci, gustul fiind asemănător de savuros (cu excepția necomestibilului burete cu creastă.[2][3]

Speciile genului

În urmare sunt listate cele (ajustat) 24 de specii ale genului, cele europene fiind marcate cu (E).[1]

  • Albatrellus ellisii (Berk.) Pouzar (1966)
  • Albatrellus flettii (Morse) Pouzar (1972)
  • Albatrellus fumosus H.D.Zheng & P.G.Liu (2008)
  • Albatrellus ginnsii A.B.De (2005)
  • Albatrellus microcarpus H.D.Zheng & P.G.Liu (2008)
  • Albatrellus ovinus (Schaeff.) Kotl. & Pouzar (1957) (E)
  • Albatrellus peckianus (Cooke) Niemelä (1970)
  • Albatrellus pes-caprae (Pers.) Pouzar (1966) (E)[8]
  • Albatrellus piceiphilus B.K.Cui & Y.C.Dai (2008)[9]
  • Albatrellus pilosus (Petch) Ryvarden (1980)
  • Albatrellus skamanius (Murrill) Pouzar (1972)
  • Albatrellus subrubescens (Murrill) Pouzar (1972) (E)
  • Albatrellus syringae (Parm. Pouzar (1966) (E)
  • Albatrellus tianschanicus Bondartsev Pouzar (1966)
  • Albatrellus tibetanus H.D.Zheng & P.G.Liu (2008)
  • Albatrellus yasudae (Lloyd) Pouzar (1972), eventual acum Neoalbatrellus

Speciile genului în imagini (selecție)

Delimitare

În 1920, micologul american William Alphonso Murrill a început să transfere specii ale genului Albatrellus la acesta, de exemplu pe Albatrellus ovinus, iar micologul german Rolf Singer a redenumit pe timpul exilului său în Uniunea Sovietică (1941), împreună cu Appollinaris Semenovich Bondartsev, aproape toate altele soiuri ale genului, între altele pe Albatrellus cristatus sau Albatrellus confluens. Deși micologul ceh Zdeněk Pouzar le-a retransferat corect (între 1957 și 1966), denumirea Scutiger s-a ținut până la sfârșitul secolului trecut și se mai poate citi în cărți micologice. Între timp chiar și specia Scutiger paes-caprae este acceptată membru al genului Albatrellus.[8] Astfel, în acest gen au rămas doar 7 (9) specii, cu toate neeuropene.

Note

  1. ^ a b Mycobank
  2. ^ a b Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 496-497, ISBN 978-3-8354-1839-4
  3. ^ a b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 540-543, ISBN 978-3-440-14530-2
  4. ^ Samuel Frederick Gray: „A natural arrangement of British plants”, Editura Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821 p. 645 Ediție digitală, vol. 1
  5. ^ Pier Antonio Micheli: „Nova plantarum genera, juxta Tournefortii methodum disposita...” , Editura Bernardo Paperini, Florența 1729, p. 131 [1]
  6. ^ German Josef Krieglsteiner, Armin Kaiser: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Gallert-, Rinden-, Stachel und Porenpilze“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 1, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 978-3-8001-3528-8, p. 471
  7. ^ S. Ryman și colaboratori: „Albatrellus citrinus sp. nov., connected to Picea abies on lime rich soils”, în: „ Mycological Research”, vol. 107, nr. 10, 2003, p. 1243-1246
  8. ^ a b Albatrellus pes-caprae în Mycobank
  9. ^ B. K. Cui, Z. Wang, & Y. C. Dai: „Albatrellus piceiphilus sp. nov. on the basis of morphological and molecular characters”, în: „Fungal Diversity”, vol. 28, 2008, p. 41-48 [2]
  10. ^ Carolus Linnaeus: „ Species Plantarum”, vol. 2, Editura Lars Salvius, Stockholm 1753, p. 1176 [3]
  11. ^ Serge Audet: „Neoalbatrellus”, în: „Mycotaxon”, nr. 111, 2010, p. 442
  12. ^ Pier Antonio Micheli: „Nova plantarum genera, juxta Tournefortii methodum disposita...”, Editura Bernardo Paperini, Florența 1729, p. 129, tab. 70-71
  13. ^ Jean-Jacques Paulet: „Prospectus du Traite historique, graphique culinaire et medical des Champignons”, Editura L’Imprimerie Nationale du Louvre, Paris 1808, p. 49
  14. ^ Samuel Frederick Gray: „A natural arrangement of British plants”, Editura Baldwin, Cradock & Joy, Londra 1821, p. 646
  15. ^ Josef Šutara: „Xerocomellus”, în: „ Česká mykologie” (azi: „Czech Mycology”), vol. 60, nr. 1, 2008, p. 44
  16. ^ Lucien Quélet: „Xerocomus”, în: Antoine Mougeot și colaborator: „La flore des Vosges: Champignons”, Editura E. Busy, Épinal 1887, p. 477

Bibliografie

  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 50, ISBN 3-405-12116-7
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • German Josef Krieglsteiner, Armin Kaiser: „Allgemeiner Teil: Ständerpilze: Gallert-, Rinden-, Stachel und Porenpilze“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württemberg“, vol. 1, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2000, ISBN 978-3-8001-3528-8
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

lisenssi
cc-by-sa-3.0
tekijänoikeus
Wikipedia autori și editori
alkuperäinen
käy lähteessä
kumppanisivusto
wikipedia RO

Albatrellus: Brief Summary ( romania )

tarjonnut wikipedia RO


Albatrellus (Samuel Frederick Gray, 1821) este un gen de ciuperci comestibile (cea ce privește soiuri europene, exceptie: necomestibilul Albatrellus cristatus) din încrengătura Basidiomycota în ordinul Russulales și familia Albatrellaceae cu ajustat 24 de specii (în Europa aproximativ 10). Speciile acestui gen coabitează, formând micorize pe rădăcinile arborilor, dar după câțiva autori au de asemenea calități saprofite. Bureții se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe soluri acide, sărace și nisipoase sau calcaroase în păduri de conifere prin luminișuri, preferat pe lângă pini, mai rar sub molizi sau /și în cele de foioase sau mixte sub fagi, câteodată chiar pe lemn în putrefacție (depinde de soi). Apar în grupuri numeroase, crescând adesea în tufe, de la câmpie la munte, din (august) septembrie până toamna târziu. Tip de specie este Albatrellus ovinus.

lisenssi
cc-by-sa-3.0
tekijänoikeus
Wikipedia autori și editori
alkuperäinen
käy lähteessä
kumppanisivusto
wikipedia RO

Albatrellus ( ruotsi )

tarjonnut wikipedia SV
lisenssi
cc-by-sa-3.0
tekijänoikeus
Wikipedia författare och redaktörer
alkuperäinen
käy lähteessä
kumppanisivusto
wikipedia SV

Albatrellus ( ukraina )

tarjonnut wikipedia UK
lisenssi
cc-by-sa-3.0
tekijänoikeus
Автори та редактори Вікіпедії
alkuperäinen
käy lähteessä
kumppanisivusto
wikipedia UK

Albatrellus: Brief Summary ( ukraina )

tarjonnut wikipedia UK
lisenssi
cc-by-sa-3.0
tekijänoikeus
Автори та редактори Вікіпедії
alkuperäinen
käy lähteessä
kumppanisivusto
wikipedia UK