Armillaria tabescens

Opieńka bezpierścieniowa (Armillaria tabescens (Scop.) Emel) – gatunek grzybów z rodziny Physalacriaceae^[1].

Systematyka i nazewnictwo

Pozycja w klasyfikacji według Index Fungorum: Armillaria, Physalacriaceae, Agaricales, Agaricomycetidae, Agaricomycetes, Agaricomycotina, Basidiomycota, Fungi^[1].

Po raz pierwszy takson ten zdiagnozował w 1772 r. Scopoli nadając mu nazwę Agaricus tabescens. W 1916 r. mykolodzy Rea & Ramsb. uznali go za odmianę opieńki miodowej. Obecną, uznaną przez Index Fungorum nazwę nadał mu w 1921 r. L. Emel^[1].

Synonimy naukowe^[2]:

Nazwę polską podał Władysław Wojewoda w 2003 r^[3].

Morfologia

Kapelusz

Średnicy 2-10 cm, początkowo płasko półkulisty z garbem na środku, następnie płaski. Brzeg kapelusza długi czas pozostaje podwinięty. Kolor rdzawobrązowy, ochrowobrązowy z ziarnistymi, drobnymi brązowymi łuseczkami, wyraźniej skupionymi pośrodku kapelusza^[4].

Blaszki

Gęste, nieco zbiegające na trzon, najpierw kremowe, później brązowe^[4].

Trzon

Grubości do 1,5 cm i wysokości 5-15 cm, walcowaty, zagięty, pełny i włóknisty. U starszych okazów wydrążony albo z watowatym jednolitym wypełnieniem. Pod kapeluszem białawy i błyszczący, niżej w kolorze od ochrowobrązowego do brązowoczerwonego, u nasady ciemniejszy. Charakterystyczną cechą jest brak pierścienia^[4].

Miąższ

W kapeluszu białawy, sprężysty i twardy w trzonie brązowy, włóknisty, twardy. smak i zapach niewyraźny^[4].

Wysyp zarodników

Biały.

Występowanie i siedlisko

Gatunek znacznie rzadszy, niż opieńka ciemna czy opieńka miodowa. W piśmiennictwie naukowym do 2003 r. na terenie Polsce stwierdzono występowanie opieńki bezpierścieniowej tylko w Górach Świętokrzyskich i w Bieszczadach^[3].

Rośnie zarówno na martwych, jak i żywych drzewach liściastych, głównie na bukach^[4].

Znaczenie

• Pasożyt i saprotrof. Wywołuje u zaatakowanych drzew chorobę o nazwie opieńkowa zgnilizna korzeni prowadzącą do obumarcia drzewa i powodującą białą zgniliznę drewna^[5].
• Grzyb jadalny. Nadaje się do gotowania, smażenia, marynowania, może też być przyrządzany na różne inne sposoby, jednakże zawiera pewne związki chemiczne, które w stanie surowym dla niektórych ludzi mogą być szkodliwe. Dlatego też należy go najpierw obgotować przez około 5 minut i odlać wywar, po czym dopiero poddaje się go dalszej obróbce termicznej^[6].

Gatunki podobne

Przez grzybiarzy opieńka bezpierścieniowa często nie jest odróżniana od opieńki miodowej (Armillaria mellea) lub opieńki ciemnej (Armillaria ostoyae). W dawnych atlasach grzybów zwykle opieńki miodowej nie odróżniano od opieńki ciemnej^[6] lub wszystkie te trzy gatunki określane były nazwą opieńka miodowa^[7]. Z punktu widzenia grzybiarzy nierozróżnianie tych gatunków nie ma większego znaczenia, gdyż wszystkie są jadalne. Opieńka miodowa ma kapelusz z bardzo drobnymi kosmkami, nieraz całkowicie nagi, natomiast opieńka ciemna ma na kapeluszu wyraźne, duże kosmki i występuje tylko na drzewach iglastych (głównie na świerku)^[4].

Przypisy

Armillaria tabescens (Giovanni Antonio Scopoli, 1772 ex Louis Emel, 1921), sin. Armillariella tabescens (Giovanni Antonio Scopoli]], 1772 ex Singer, 1943),^[1] din încrengătura Basidiomycota în familia Physalacriaceae și de genul Armillaria, este o ciupercă comestibilă și gustoasă. Soiul este denumit în popor ghebă de vară,^[2] ghebă fără inel^[3] sau ciupercă de cioată.^[4] Acest burete este o specie saprofită, dar în primul rând parazitară care crește în România, Basarabia și Bucovina de Nord în tufe cu multe exemplare, prin păduri de foioase, dar de asemenea prin parcuri și grădini, pe trunchiuri aflați în putrefacție ori pe rădăcinile de copaci vii, mai ales pe cele de stejari și castani comestibili, unde produce o distrugere frapantă și pricinuiește importante pagube, provocând putregaiul rădăcinilor. Specia se dezvoltă, de la câmpie la deal, dar nu în regiuni montane, din iulie până în noiembrie.^[5][6]

Oameni de știință au descoperit în pădurea Malheur National Forest^⁠(en) în est de Prairie City, Oregon^⁠(en) (statul Oregon, SUA) o Armillaria ostoyae sin. Armillaria solidipes uriașă (foarte aproape înrudită cu Armillaria tabescens, pentru mai mulți savanți între alții Claude Casimir Gillet sau Bruno Cetto numai variația Armillaria obscura^[7]), răspândită peste 900 de hectare, cu o greutate de aproximativ 600 de tone și o vârstă de 2.400 de ani. Ea reprezintă cel mai mare organism cunoscut din lume.^[8][9]

Descriere

Bres.: Clitocybe tabescens

• Pălăria: Ea are un diametru de 4-8 cm, este cărnoasă, la început emisferică, apoi convexă, pentru mult timp cu marginea răsucită în jos și cu caneluri fine, aplatizând odată cu vârsta, fiind atunci destul de adâncită și aproape mereu ușor cocoșată în mijloc. Cuticula este netedă și mată pe vreme uscată, iar lucioasă și unsuroasă pe timp umed. Culoarea tinde între gălbui, brun-gălbui, ruginiu și deschis brun-roșiatic. Suprafața ei este presărată cu mulți solzi mici, tare trecători, concentrați în centru și de un colorit mai închis.
• Lamelele: Ele sunt arcuite, nu prea late cu muchii ondulate, stând înghesuit și decurgând la picior. Coloritul este inițial albicios până palid crem, devenind cu vârsta roșiatic ca carnea.
• Sporii: Ei sunt albi, ovoidali până elipsoidali, granulați în interior, hialini (translucizi) și neamilozi, cu o mărime de 8-10 × 5,5–6,5 microni.
• Piciorul: El are o înălțime de 5-10 cm și o lățime de 0,8-1,3 cm, fiind neted, câteodată cu caneluri slabe sau puțini solzișori, fibros, ușor curbat și subțiat spre bază precum pălărie, plin până împăiat în interior ( la bătrânețe adesea gol). Culoarea este asemănătoare cu cea a pălăriei, adesea oară ceva mai deschisă. Acest soi nu are inel.
• Carnea: Ea este de culoare albicioasă care nu se decolorează după tăiere, dar roșiatică spre bază, fiind în pălărie fermă, iar în picior destul de fibroasă. Mirosul este ca de ciuperci, gustul plăcut, ușor amărui. Ciuperci ingerate crud sau exemplare bătrâne provoacă intoxicații gastrointestinale.^[5][6]
• Reacții chimice: Buretele se decolorează, ca și Armillaria mellea, cu acid sulfuric rozaliu, cu Hidroxid de potasiu imediat maro și cu lactofenol brun-violet.^[10]

• A. tabescens, lamele și picior

• A. tabescens tinere

• A. tabescens bătrâne

• A. tabescens, apariție în mase

Confuzii

Armillaria tabescens poate fi confundată cu alte soiuri din genul Armillaria, ca de exemplu cu gemenul ei Armillaria mellea (comestibilă și delicioasă), ^[11] respectiv alte specii crescătoare pe lemn atrofiat ca de exemplu cu letala Galerina marginata,^[12] otrăvitoarele Hypholoma fasciculare,^[13] Hypholoma lateritium sin. Hypholoma sublateritium^[14] sau Hypholoma marginatum,^[15] cu Pholiota squarrosa (de comestibilitate restrânsă),^[16] și Stropharia aurantiaca (necomestibil).^[17] ori cu comestibilele și delicioasele Hypholoma capnoides,^[18] și Kuehneromyces mutabilis, sin. Galerina mutabilis ori Pholiota mutabilis (gheba ciobanilor).^[19]

Specii asemănătoare

• Armillaria mellea

• !!!Galerina marginata!!!

• Hypholoma capnoides

• !!Hypholoma fasciculare!!

• !!Hypholoma lateritium!!

• !Hypholoma marginatum!

• Kuehneromyces mutabilis

• !Pholiota.squarrosa!

• !Stropharia aurantiaca!

Valorificare

Ghebele de vară sunt ciuperci foarte gustoase și delicioase, dacă se dă atenție la următoarele condiții:

• Ciupercile sunt ingerate crud sau bătrâne toxice.
• Ele trebuie mereu bine fierte sau prăjite.
• Tulpinile nu se folosesc, fiind tari și destul de fibroase.

Bureții tineri se potrivesc, datorită gustului și mirosului aromatic excelent, foarte bine pentru bucătarie. Ei pot fi preparați ca ghebele cu inel.^[20]

Dați atenție, că consumul de cantități mari ale ciupercii pot cauza dificultăți gastrointestinale la persoane sensibile în domeniul aparatul digestiv.

Note

Bibliografie

• (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
• Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica”, vol. III, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1928
• Bruno Cetto: vol. 1, 2, 4, 5 (vezi sus)
• Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
• Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
• Craig L. Schmitt, Michael L. Tatum: „The Malheur National Forest: Location of the World’s Largest Living Organism - The Humongous Fungus”, United States Department of Agriculture, 2008

Legături externe

• Materiale media legate de Ghebă de vară la Wikimedia Commons
• Armillaria tabescens, film

• 1 Таксономия
  • 1.1 Синонимы
• 2 Биологическое описание
• 3 Ареал и экология
• 4 Сходные виды
• 5 Литература

亮菌，又称为假蜜环菌、青杠茸、榛蘑^[1]，是伞菌目口蘑科蜜环菌属的一种真菌，因菌丝含有物质能发出荧光而得名。

参见

• 亮菌甲素，从亮菌中提取出的有机化合物，用于治疗胆囊炎。

参考文献