Dropia (Otis tarda) este o pasăre de stepă specifică stepelor din familia Otididae care trăiește în sud-estul Europei și zonelor cu climă temperată din Asia. În România s-a găsit până acum câteva decenii în Bărăgan, în prezent mai apare regulat pe teritoriul administrativ al orașului Salonta, județul Bihor respectiv al comunei Beba Veche, județul Timiș. Aceste populații sunt comune cu cele de la Kis-Sárrét, Parcul Național Körös-Maros, Ungaria, respectiv Mokrin, Voivodina, Serbia.
În cazul dropiilor se observă un dimorfism sexual accentuat. Masculul de dropie este cea mai masivă pasăre din Europa, putând ajunge până la 18,5 kg. Este pasărea cea mai grea care se poate înălța în zbor. Femelele sunt mult mai mici, cântărind între 3,5 și 5 kg. Dropia se hrănește cu vegetație, fasole verde și mazăre, dar și cu insecte sau mici vertebrate. Este o pasăre tăcută, dar în perioada de cuibărire scoate un țipăt ca un lătrat.[2]
Ponta dropiei cuprinde de obicei doar două ouă (rareori 3 sau 4). Dropiile nu își construiesc un cuib propriu-zis, ci își depun ouăle într-o simplă adâncitură în sol, îndeosebi în zone cu vegetație erbacee bogată sau chiar în mijlocul culturilor agricole. Clocitul este asigurat doar de femelă și durează între 23-28 zile, depinzând de condițiile meteo. Cincizeci de ouă, măsurate între anii 1920-1950 de ornitologul român Dionisie Linția, au avut dimensiunile medii de 77,56 mm x 55, 73 mm. Imediat după eclozare puii părăsesc cuibul și rămân în preajma femelei până la vârsta de un an. După circa 28 de zile sunt capabili de zbor, iar la 35 de zile stăpânesc bine tainele zburatului. Masculii sunt maturi sexual abia de la vârsta de 5 ani, în condițiile în care durata medie de viață a dropiei este doar de 10 ani.[3]
Plecând de la o serie de statistici de vânătoare, Dan Munteanu, ornitolog și președinte al Comisiei pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii a Academiei Române, a estimat că, în jurul anului 1900, în spațiul ocupat de actuala Românie existau cel puțin 5.000 de dropii. Păsările erau răspândite în Câmpia Română, în partea de nord a Moldovei, Câmpia de Vest și Podișul Transilvaniei.[4]
Reforma agrară din 1921 a constituit una dintre primele lovituri date dropiilor, deoarece marile proprietăți, alcătuite din culturi întinse, au fost fărâmițate în tarlale mici, cu o mulțime de proprietari, astfel încât prezența omului pe câmp a devenit comună. De obicei, dropia nu acceptă prezența omului la o distanță mai mică de 250 de metri de ea, fiind foarte bănuitoare. Spre a le înșela vigilența, vânătorii își confecționau profiluri de vaci din carton sau din lemn și mergeau tiptil, din loc în loc, „apărați“ de imaginea bovinelor, devenită obișnuită pentru dropii, putându-se astfel apropia pentru a le vâna.[4]
Orașul Drochia, din Basarabia, a fost numit în cinstea acestei păsări. [5]
Poșta din Republica Moldova a publicat mărci poștale cu această pasăre.
Evoluție și dispariție Comportament Liste ClasificareDropia (Otis tarda) este o pasăre de stepă specifică stepelor din familia Otididae care trăiește în sud-estul Europei și zonelor cu climă temperată din Asia. În România s-a găsit până acum câteva decenii în Bărăgan, în prezent mai apare regulat pe teritoriul administrativ al orașului Salonta, județul Bihor respectiv al comunei Beba Veche, județul Timiș. Aceste populații sunt comune cu cele de la Kis-Sárrét, Parcul Național Körös-Maros, Ungaria, respectiv Mokrin, Voivodina, Serbia.
În cazul dropiilor se observă un dimorfism sexual accentuat. Masculul de dropie este cea mai masivă pasăre din Europa, putând ajunge până la 18,5 kg. Este pasărea cea mai grea care se poate înălța în zbor. Femelele sunt mult mai mici, cântărind între 3,5 și 5 kg. Dropia se hrănește cu vegetație, fasole verde și mazăre, dar și cu insecte sau mici vertebrate. Este o pasăre tăcută, dar în perioada de cuibărire scoate un țipăt ca un lătrat.
Ponta dropiei cuprinde de obicei doar două ouă (rareori 3 sau 4). Dropiile nu își construiesc un cuib propriu-zis, ci își depun ouăle într-o simplă adâncitură în sol, îndeosebi în zone cu vegetație erbacee bogată sau chiar în mijlocul culturilor agricole. Clocitul este asigurat doar de femelă și durează între 23-28 zile, depinzând de condițiile meteo. Cincizeci de ouă, măsurate între anii 1920-1950 de ornitologul român Dionisie Linția, au avut dimensiunile medii de 77,56 mm x 55, 73 mm. Imediat după eclozare puii părăsesc cuibul și rămân în preajma femelei până la vârsta de un an. După circa 28 de zile sunt capabili de zbor, iar la 35 de zile stăpânesc bine tainele zburatului. Masculii sunt maturi sexual abia de la vârsta de 5 ani, în condițiile în care durata medie de viață a dropiei este doar de 10 ani.
