Gilalisko

Heloderma suspectum este un reprezentant veninos al familiei de șopârle Heloderma. Aceste reptile trăiesc în regiuni deșertice precum Sonora care se află în sud-vestul Statelor Unite și nordul-vestul Mexicului. Șopârla mai este numită monstrul Gila, nume provenit de la Gila River. Genul Heloderma cuprinde și specia Heloderma horridum^⁠(en), specie care trăiește în sudul Mexicului și al Guatemalei. Aceste două specii sunt singurele șopârle veninoase cunoscute.

Caractere morfologice

Șopârla atinge 70 – 100 cm lungime, ea are un corp lat masiv termintă cu o coadă musculoasă, picioare scurte și gheare puternice, un cap mare, ochii mici. În coada își depozitează rezervele sub formă de grăsime. Pielea este prevăzută cu solzi de culoare albă cu pete roze portocolii sau gălbui, cu un contur brun.

Arealul de răspândire, mod de viață

Heloderma suspectum trăiește în regiuni deșertice la granița dintre SUA și Mexic. Este un animal nocturn care vânează noaptea, ziua acunzându-se în grote sau sub pietre. Hrana ei constă din ouă de păsări, reptile și nevertebrate mici. Prada este descoperită cu ajutorul organului olfactiv al lui Jacobson din osul nazal (vomer). Șopârla poate trăi fără hrană mai multe luni, trebuind însă din când în când să bea apă.

Femela depune până la 15 ouă în nisip umed din care într-o eclozează puii. Heloderma suspectum trăiește între 20 și 30 de ani, ea fiind o specie periclitată de dispariție.

Otrava este produsă de o glanda submandibulară, care se scurge printr-un canal de-a lungul caninului de pe mandibulă. Șopârla, după ce a mușcat, folosește mișcările de masticație pentru a injecta otrava și pentru a masa țesutul favorizând difuzarea toxinei în corpul pradei. Fără ajutor medical otrava ei poate fi mortală pentru om. Toxina produce tumefiere, edeme și cianoza extremităților însoțite de hipotonie, amețeli, transpirație și șoc circulator. Toxina este o glicoproteină cu acțiune neurotoxică. O fracțiune extrasă din otravă este folosită la tratarea diabetului zaharat de tip 2^{[necesită citare]}.

Galerie

Referințe

Bibliografie

• Beck, Daniel D. (2005). Biology of Gila Monsters and Beaded Lizards. Berkeley: University of California Press. ISBN 0-520-24357-9.
• Bogert, Charles M.; Rafael Martin del Campo (1956). The Gila Monster and its allies: the relationships, habits, and behavior of the lizards of the Family Helodermatidae. New York: Bull. Amer. Mus. Natur. Hist. 109:1–238. p. 238. Online .pdf
• Capula, Massimo; Behler (1989). Simon & Schuster's Guide to Reptiles and Amphibians of the World. New York: Simon & Schuster. ISBN 0-671-69098-1.
• Carmony, Neil B.; Brown, David (1991). Gila Monster: Facts and Folklore of America's Aztec Lizard. Silver City, NM: High-Lonesome Books. ISBN 0-944383-18-1.Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)
• Cogger, Harold; Zweifel, Richard (1992). Reptiles & Amphibians. Sydney, Australia: Weldon Owen. ISBN 0-8317-2786-1.
• Ditmars, Raymond L (1933). Reptiles of the World: The Crocodilians, Lizards, Snakes, Turtles and Tortoises of the Eastern and Western Hemispheres. New York: Macmillian. p. 321.
• Freiberg, Dr. Marcos; Walls, Jerry (1984). The World of Venomous Animals. New Jersey: TFH Publications. ISBN 0-87666-567-9.
• Roever, J. M.; Hiser, Iona Seibert (1972). The Gila Monster. Austin, Tex: Steck-Vaughn Co. ISBN 0-8114-7739-8.Mentenanță CS1: Nume multiple: lista autorilor (link)

Legături externe

Wikispecies conține informații legate de Heloderma suspectum

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Heloderma suspectum